Peggy a ajuns la adăpost într-o după-amiază aspră, udă până la piele și incapabilă să se țină pe picioare.
Se târa pe lăbuțele din față, iar frica din privire spunea tot ce nu mai avea ea putere să arate.
Se târa pe lăbuțele din față, iar frica din privire spunea tot ce nu mai avea ea putere să arate.

Patch a fost găsit iarna, pe frig serios, stând lângă o cutie de carton. Stătea și se uita. Tipul de

Noaptea, când termometrul coboară la minus șaisprezece grade, bătrânețea cântărește mai greu. Mai ales pentru un câine al cărui pensionare

În parcarea unei cafenele din Ciocănești, această cățelușă a mers zi de zi cu osul rupt și sudat greșit. Fiecare

Dintr-un loc rece, dintr-un colț de țarc, pe beton, își adună puii la piept ca să le mai păstreze căldura.

Adevărate vorbe. Și chiar dacă a fost zi de duminică, noi, mâna asta de oameni care ducem în spate și

Nu era rănită grav și nu cerea ajutor zgomotos. Era doar… goală, pe dinăuntru și pe dinafară. Slăbită, cu lapte

În Stroiești l-am găsit. A trăit pe lângă oameni care nu l-au vrut. A fost alungat, lovit, lăsat să-și poarte

La minus nouă grade, nimic nu crește așa cum ar trebui. Nici iarba, nici încrederea, nici puii care ar avea

Am cules-o astăzi de printre roțile mașinilor. Traversase un bulevard cu 4 benzi, chiar în față la OMV. A avut

Au trecut mai bine de 8 ani de când… L-am scos dintr-un adăpost public din țară și l-am luat sub

Bella s-a născut în stradă. Acolo a deschis ochii și tot acolo a învățat prima lecție despre oameni.Unul bun a

.Patru puiuți de cățel au fost aruncați acolo, alături de un sac de rafie. Unul a murit așteptând salvarea. Trei

O infecție netratată l-a lăsat fără ea, dar nu i-a atins esența. A rămas întreg acolo unde contează – în

La minus nouă grade, copilăria nu ar trebui să se desfășoare printre betoane. Nici printre zgomote de sudură și construcții.

Tim a ajuns la noi după o noapte în care era cât pe-aci să-și piardă viața într-un mod tragic. S-a

Postăm ca să inspirăm, să continuăm și să ne motivam să sperăm pentru cei încă rămași în adăpost! Pe Mihai

Daisy e o bătrânică. Și, pentru prima dată după mult timp, o vedem cum îi tihnește pensia. Azi, în ochișorii

Când frigul se adună în cuști, câinii nu cer nimic. Stau, se culcușesc unul în celălalt și așteaptă. Corpul lor

Opt ierni, opt veri, mii de dimineți în care poarta s-a deschis pentru alții și s-a închis la loc pentru

Crina a fost găsită rătăcind cu o zgardă ciudată la gât și cu pași nesiguri, ca un câine care habar

Stă într-un colț de adăpost și-și așteaptă rândul la adopție, fără să deranjeze, cu privirea aceea caldă care nu cere

Mavi a fost găsit abandonat într-un câmp. Ținea un picior suspendat, blana îi lipsea pe alocuri, iar la gât avea

L-am întâlnit luni, a doua zi după potop, când ne-am dus încolo cu Poliția Animalelor. Când apele încă mai curgeau

Au trecut așa cum au și venit. Repede. Sărbătorile. Avem acel sentiment că trebuie să ne adunăm puterile, iar, pentru

Lisa ne-a fost lăsată la poartă într-o zi de iarnă adevărată, din acelea care nu iartă nimic. Nu frigul a

Nu au culcuş, nici casă, nici om, nici acoperiş deasupra capului. N-au nimic. Se au unii pe alții, în voia

Miro(bolant) Pe Miro nu l-a adus nimeni de lăbuță până în fața adăpostului nostru, la poartă. A fost aruncat peste

Elias trăiește în adăpost de suficient timp încât zilele toate au început să semene între ele. Sunt mereu aceleași alei

La sfârșitul lui noiembrie venea la oraș. Într-o cutie. Nu știa nici unde merge, nici încotro. Știa doar că o
Penny Sex: Femela Data nașterii: 2021.03.10 Culoare: Maro Rasă: Comuna Metis Talie: Medie Într-o zi flămândă, curiozitatea i-a fost cușcă:
Nisha Sex: Femela Data nașterii: 2021.02.10 Culoare: negru Rasă: Comuna Metis Talie: Medie Nisha a fost găsită pe iarbă, lângă
Mihaita Sex: Mascul Data nașterii: 2023.01.15 Culoare: Negru cu Maro Rasă: Comuna Metis Talie: Medie L-am găsit trist, gol și
Jimmy Sex: Mascul Data nașterii: 2022.03.12 Culoare: negru maro alb Rasă: Comuna Metis Talie: Medie Maximilian a fost găsit într-un

L-am găsit la marginea unei lumi care îl trădase — sfâșiat de colți, mut de durere, viu doar printr-o minune.

Ca niște secrete ale pământului. Erau patru frați atunci, îmbrățișați strâns, lipiți unul de altul în culcușul fricii, lângă mama

A fost odată un suflet mic, pierdut într-o lume prea crudă ca să o înțeleagă. Cu trupul slăbit de căpușe,

O privim și învățăm: curajul nu înseamnă perfecțiune, ci bucuria sinceră de a fi. În ochii ei, trecutul e uitat,

Linda și-a adus pe lume puii în mijlocul câmpului, singură, departe de orice fel de adăpost. N-a plecat niciodată de

A fost mamă pe marginea drumului, cu pui ascunși în bălării și spaima în piept. Era să fie prinsă și

În sacul legat la gură, o mamă câine. Moartă de ceva timp, după mirosul greu. Lipit de sac, al său

Legată în lanț patru ani. În ploi, în ger, sub soare arzător. A fătat acolo, a trăit cu rănile deschise,

Unele dintre cele mai frumoase momente din activitatea noastră sunt cele petrecute alături de copii. Sunt clipe sincere, autentice și

În această seară, ne plecăm cu profundă recunoștință în fața celor care, cu devotament și empatie, aleg să intervină pentru

Unele povești încep cu durere, dar se termină cu speranță. Mititelul, puiul găsit într-un șanț din Țibeni, și-a găsit în

stăzi celebrăm Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân – o zi dedicată celor mulți, neștiuți, fără nume, fără masă și

“Măreţia unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi măsurate prin felul în care sunt tratate animalele.”- Mahatma Gandhi Este

Oameni care “văd” cu ajutorul câinilor sau câinii care aduc lumina în viețile celor ce nu o pot vedea Prea
La Asociația Casa lui Patrocle, ne dedicăm vieții salvării, îngrijirii și găsirii de locuri pline de dragoste pentru animalele nevoiașe. Fiecare donație, oricât de mică, ne ajută să oferim hrană, adăpost și îngrijiri medicale celor care nu pot vorbi pentru ei. Alătură-te misiunii noastre de a crea o lume mai bună pentru animale. Sprijinul tău salvează vieți!
Donează AcumFiecare contribuție contează. Mulțumim că ești un erou pentru animalele nevoiașe!
Alătură-te comunității noastre și descoperă ultimele noutăți, povești și momente speciale.