Poncho a pierdut o codiță, dar nu și capacitatea de a iubi

O infecție netratată l-a lăsat fără ea, dar nu i-a atins esența. A rămas întreg acolo unde contează – în suflet!

A ajuns în adăpost cu trupul marcat, dar cu privirea senină.

E iarnă. Frigul stă în oase, trece prin beton, în nopțile lungi din adăpost. Poncho le traversează cu greu.

Adăpostul nu e un loc de stat. E doar pauza dintre ce a fost și ce ar putea fi. Poncho așteaptă omul care să-l scoată din frig.

Îl poftim la noi!