Nando

Nando nu s-a născut sub o stea norocoasă. A venit pe lume pe asfalt, cu burta lipită de pământul rece și cu o mamă care făcea imposibilul să-și țină toți puișorii în viață. Tabea (mama) i-a adunat sub ea, i-a încălzit cum a putut până când o autoritate locală i-a găsit și i-a adus la adăpost într-o cutie de pufuleți. Așa arată începutul poveștii lor alături de noi. Avea doar câteva zile când l-am atins pentru prima dată. Nu avea încă ochișorii deschiși și nu știa nimic despre lumea noastră. Aici a început să vadă și să perceapă lumea, între gratiile țarcului, pe pături și paie. Aici a simțit prima mângâiere, a făcut primii pași, a învățat să mănânce singurel și să-și creeze o rutină. A crescut sub privirea mamei lui și printre pașii noștri care veneau și plecau mereu pentru alții ca el. O parte dintre frații lui au fost deja adoptați. Au mai rămas câțiva, printre care și Nando, dar și mămica lor care nu a părăsit niciodată adăpostul.

În prezent cățelușul e mare, voinic, cu blana lucioasă și un suflet care nu s-a înăsprit vreodată. E o ființă care n-a avut vreodată norocul de a fi ales într-o familie. Un câine care a trăit toată viața între aceleași garduri, fără să știe cum e să adoarmă lângă un om, să aștepte pe cineva acasă, să aibă o căsuță care nu se închide și se deschide cu lacătul dimineața, așa cum se întâmplă la noi. Pentru el, adăpostul nu e un popas. E singura lume pe care a cunoscut-o. Poate că omul lui există. Doar că încă nu s-au întâlnit… de aceea vă rugăm să distribuiți povestea lui, s-ajungă acolo unde trebuie!