Asociația Casa lui Patrocle
Poza principală Mavi

Mavi

Pe Mavi l-a găsit o voluntară, prietenă a asociației noastre, în câmp, stingându-se-n liniște. Ținea un picior în suspendat, strâmb, petice de blană îi lipseau, iar la gât purta o urmă crudă de zgardă, ca o amintire a unei vieți trăite-n lanț. Din felul în care își târa corpul, părea un câine bătrân. La cabinet am aflat contrariul: era tânăr, doar că viața îl șifonase ca pe un suflet trecut prin războaie. L-am adus la adăpost și primele zile le-a petrecut într-un colț, cu ochii în pământ, încercând să nu deranjeze. Apoi, încet, tratamentul și rutina și-au făcut loc în viața lui.

Piciorul a început să-l asculte, blana i-a crescut uniform, iar în privire i s-a aprins o luminiță, una care a strălucit mai mult și mai mult cu fiecare masă care i-a umplut stomăcelul și fiecare mângâiere care i-a alinat sufletul. Azi, Mavi e greu de recunoscut. E pufos, liniștit, un câine care se așază lângă tine lipsit de pretenții, doar cu speranța că nu-l vei izgoni. Are un mers drept, corp rotunjit de hrană bună și suplimente primite, un fel de a te privi cu iubire, umil.

Ajută-ne să acoperim costurile pentru îngrijirea lui Mavi

Asociația Casa lui Patrocle
Asociația Casa lui Patrocle Logo

Ajută-ne să facem o diferență!

La Asociația Casa lui Patrocle, ne dedicăm vieții salvării, îngrijirii și găsirii de locuri pline de dragoste pentru animalele nevoiașe. Fiecare donație, oricât de mică, ne ajută să oferim hrană, adăpost și îngrijiri medicale celor care nu pot vorbi pentru ei. Alătură-te misiunii noastre de a crea o lume mai bună pentru animale. Sprijinul tău salvează vieți!

Fiecare contribuție contează. Mulțumim că ești un erou pentru animalele nevoiașe!

Asociația Casa lui Patrocle Logo

Redirecționează 3,5% gratuit din impozitul tău