Leylani

Leilani a trăit mult timp legată. Nu știm exact câți ani, dar i se citește oboseala pe chip. Se vede în felul în care stă cocoșată, în modul în care nu îndrăznește să ceară nimic, în felul cum își strânge corpul ca și cum încă ar ocupa prea mult spațiu. Lanțul a făcut mai mult decât să-i limiteze pașii: i-a redus și așteptările. Când am găsit-o, nu s-a apărat. Slabă, bătrână, cu ochii obosiți de așteptare, a rămas pe loc când am atins-o. Nu pentru că avea încredere în noi, niște străini, ci pentru că a înțeles că nu mai are unde să fugă. Am luat-o lipsiți de așteptări. Știam ce luăm. Un câine senior, greu de adoptat, probabil imposibil de integrat într-o familie după o viață întreagă de așteptat în lanț. Am luat-o cu urmele timpului brăzdate la gât, așa cum se prezenta.

Astăzi, viața ei curge încet. Doarme mult, mănâncă fără să se grăbească și se oprește când obosește din alergat. Când și dacă o doare ceva (c-așa-i bătrânețea) se apropie și își sprijină capul de picioarele noastre. Nu cere nimic. Și, pentru prima dată în viața ei, nu mai e nevoită s-o facă. Intuim că va rămâne cu noi până la capătul zilelor. Și e în regulă. Dar asta înseamnă hrană potrivită vârstei, tratamente adecvate afecțiunilor și vizite la veterinar dacă starea de sănătate o impune. O bătrânețe demnă costă!