Lăbuş din Broşteni

L-am întâlnit luni, a doua zi după potop, când ne-am dus încolo cu Poliția Animalelor. Când apele încă mai curgeau prin case, când pompierii, jandarmii şi salvamontul încă mai scoteau animale cu mâinile goale şi în cupele utilajelor. Oamenii erau deja salvați, recuperați, evacuați.

Am crezut că-i mort, abia l-am zărit printr-o uşă rămasă deschisă. Am şi strigat după fetele de la poliție că mai avem o victimă. El nu era mort. Dormea. Am strigat la el, nimic. L-am ghiontit să vedem dacă mişcă şi s-a ridicat. Apoi am realizat că-i surd. Surd cu totul. Surd şi bătrân.

Dormea în casa care i-a fost casă. Acum, totuna cu glodul. Familia era evacuată, precum zeci de alte familii. Lăbuş murdar, înglodat, dar bine, întreg. Începuse a poua iar, cu găleata. Pompierii, jandarmii, baieții de la salvamont, toți au intrat prin case, pe unde au apucat. Noi cu Poliția Animalelor, ne-am adăpostit fix în casa lui Lăbuş.

El, bucuros de oaspeți. S-a sculat, s-a scuturat, apoi a dat de oglinda unui dulap şi-a lătrat în oglindă până a răguşit. Îşi vedea prima oară chipul şi descoperise că-i câine. Am pus video în comentatii. Apoi au venit nişte oameni buni cu mâncare caldă la portbagaj. Opreau la fiecare care şi întrebau, câți sunteți? Noi am zis că suntem două persoane. Că ne trebuiau două meniuri. Unul lui Lăbuş şi unul câinelui din lanț şi din mijlocul apelor. Care era afară, pusesem o bucată de acoperiş rupt peste dânsul, să-i țină de dos şi de ploaie, că nu se putea ridica, până venea maşina din vale să ne preia pe toți.

Lui Lăbuş i-am spus atâta, să aibă oleacă de răbdare, că oamenii lui o să se întoarcă acasă.

Ieri ne-am întors în Broşteni, după aproape o săptămână. Cu o armată de voluntari din Suceava şi cu tonele de donații pe care le-ați dăruit în parcarea de la Metro.

Ne-am reîntors şi acasă la Lăbuş. Am cunoscut-o pe tanti Aurica şi pe Andrei, acum erau acasă. Lăbuş printre picioarele lor. Îi arătăm lui tanti pozele cum îl hrănisem, ea face legătura cu caserole pe care le-a găsit în casă. Ne povesteşte că-l au de când era mâțâțăl. Că împart cu el şi bucata de pâine. Că i-ar oferi mai mult, dar atâta au şi ei. Că dacă suntem oameni buni, să-l luăm la o viață mai bună.

Ce-am făcut? L-am luat ieri pe Lăbuş cu noi, la Suceava. Să-i oferim mai mult. Aşa am gândit pe moment. Mâncare premium, suplimente de bătrâni, de oase, de articulații. Şi bătrânețe liniştită, cum sună bine a zice. Chestii dintr-astea.

Doar că pe drum, ne-au copleşit gândurile şi îndoielile. Aveam în suflet imaginea lui, aşa cum l-am găsit după potop. În casa lui. Aşteptându-şi oamenii. Şi imaginea de ieri, bucuros, printre picioarele oamenilor lui, care s-au reîntors acasă. El i-a aşteptat. Şi i-ar fi aşteptat câte zile i-or mai fi rămas. Doamne, eram prea obosite să ne întoarcem din drum şi să trecem iar munții, ca să-l ducem înapoi acasă. Dar l-am dus azi dimineață.

I-am luat şi căsuță, ca să aibă şi el căsuța lui. I-am luat mâncare. I-am luat pături şi castroane, de toate. I-am dus şi bidoane cu apă.

Iar nişte oameni buni au turnat deja fundația pentru o nouă casă. Pentru tanti Aurica şi Andrei. Au adus şi calaburii, tot. Până-i gata, autoritățile le-au dăruit un container, bun, nou şi frumos.

Lăbuş este acasă şi este bine. A fost o lecție despre credință şi loialitate. Iar dacă ar fi putut vorbi cu vorbe, ca oamenii, Lăbuş ne-ar fi spus că alege să împartă o pâine în trei. Cu Aurica şi Andrei. Doar să fie acolo, acasă.

A fost duminică azi. În Broşteni era pace şi linişte. Oamenii şi-au şters lacrimile. Căci alți oameni, tare mulți, îi ajută.

Viața iși va urma pașii. Iar noi, toți, împreună, ne vom lăsa conduși de ea cu dragoste și credință!