Jim

Pe Jim (Năsturel) l-am preluat cât era încă un ghem vulnerabil, cu un ochi distrus pe care nu l-am putut salva. L-am ținut aproape, l-am pansat, l-am învățat să vadă lumea altfel decât ceilalți pui. Și a crescut. Discret, continuu, până când puiul din brațe a devenit un câine mare, cu aer de ciobănesc și o forță care contrastează cu începutul lui timid. Doar că odată cu trupul, i s-au schimbat și șansele. Pentru mulți oameni, Jim a trecut într-o altă categorie: prea mare, prea serios. Pentru noi, în schimb, a rămas același câine care, când intri în țarc, îți pune capul în piept ca și cum ar verifica dacă încă mai ești de partea lui.

Nu știe că lumea pune filtre pe ochi lipsă și pe kilograme în plus. Iar noi, oricât am încerca, nu-i putem oferi libertatea după care tânjește: spațiu, mișcare, viață în ritmul unui câine tânăr și puternic. Jim e, în esență, povestea unui început crud și a unei creșteri pe care nimeni n-a anticipat-o. Un câine bun, crescut sub ochii noștri, care a învățat să se descurce cu un singur ochi, dar nu reușește singur să-și găsească omul.