Jaimie

Jaimie ne-a fost pur și simplu cedat, la adăpost. Au venit stăpânii cu el în brațe și ne-au rugat să-l primim, căci nu mai au ce face cu el, cățelul fiind parțial orb. În fața lor și a cățelului cu ochii mari și blajini am fost complet dezarmați și nu am putut să-l refuzăm. Ne-am gândit la posibilitatea de a o face, însă știam că dacă nu vom accepta, va sfârși abandonat și eventual mort pe undeva pe stradă căci el nevăzând prea bine nu știe să se ferească de mașini. Nu mai avem răbdare, am obosit psihic să mai judecăm astfel de oameni ca stăpânii lui Jaimie, ne-am resemnat; și noi, dar și câinele.

Evident că după ce a stat o viață-n casă, adăpostul nu este prilej de bucurie pentru el, ci mai degrabă un mediu ostil, din care ar trebui să iasă cât de curând posibil. La noi nici câinii sănătoși, bucuroși și voioși nu se adoptă, altminteri cei cu un handicap precum este acesta, dar nu ne rămâne decât să încercăm, să sperăm pentru fiecare dintre ei ca la un moment dat, un om să poată trece cu vederea peste handicapul lui și să decidă că locul său ar putea fi alături de el.