Gospodarul adevărat își hrănește întâi animalele și abia apoi se așază la masă.

Adevărate vorbe.

Și chiar dacă a fost zi de duminică, noi, mâna asta de oameni care ducem în spate și în suflete asociația, câinii și adăpostul, am fost de dimineață la muncă. Printre picioarele lor.

Un ger năprasnic, ca-n poveștile bunicilor. Din acela care taie nu doar obrajii, ci și sufletul. Dar am făcut atâta treabă, încât, în puținele momente în care ne-am oprit, ne-am întrebat dacă s-a încălzit afară sau dacă ni-i cald de la atâta muncă. Nu era de la termometru. Era din suflet.

Le-am pus paie. Multe. Din belșug. Nu mai contează culcușurile, covețile, păturile sau textilele. Când dau de paie, e bucurie curată. Le place, le e bine și, cel mai important, le ține de cald.

Cum ne descurcăm pe frigul ăsta? Greu. Dar nu murim. Nici noi, nici câinii noștri. Apa din găleți și castroane îngheață cât te uiți la ea. Îngheață și țevile. Așa că o cărăm de unde n-a înghețat. N-avem de ales.

Dacă ne-am plânge întruna, n-aducem primăvara mai repede. Așa că strângem din dinți. Rezistăm, cu haştag. Că vorba poetului, iarna nu-i ca vara.

S-auzim de bine!