Fred

Într-o benzinărie de la marginea drumului, într-un loc în care oamenii opresc pentru câteva minute și pleacă grăbiți mai departe, doi puiuți încercau să-și facă loc printre oameni. Nu înțelegeau zgomotul mașinilor, nu înțelegeau de ce nimeni nu se oprește cu adevărat, pentru ei. Erau doar doi frați care își țineau aproape, pierduți printre roți și motoare. Acolo s-a destrămat povestea lor. Ginger n-a avut șansa să îl însoțească pe Fred, la adăpost. O mașină a lovit-o, iar viața i-a fost răpită în decurs de câteva ore. A murit pe masa de consultație, la veterinar, încă mirosind a benzină și a frică. Fred a rămas singur, speriat și dezorientat, neștiind de ce sora lui a dispărut subit. L-am preluat atunci în adăpost, cu ochii căutând în gol și cu mersul ezitant.

Anii au trecut în adăpost. Fred a crescut alături de ceilalți, cu pași cuminți și un fel de blândețe care i se citește în privire. A învățat să împartă tot ce primește, să nu se împingă la boluri, să lase loc altora când se joacă, să trăiască în ritmul unei comunități de aproape două sute de suflete. A rămas, însă, cu acel aer al câinelui care așteaptă ceva ce nu știe să numească. De peste trei ani de zile îl căutăm pe omul lui. E tânăr, sănătos, vaccinat, deparazitat, castrat, cu un carnețel de sănătate perfect în regulă. Totul la el este în ordine, mai puțin faptul că nu are unde să-și așeze definitiv capul. Un om care să-l strige pe nume până când așteptarea aceea lungă, cărată în spate de la benzinărie și până azi, se topește în liniște.