Franklin
Franklin are cel puțin 13 ani, după mintea noastră. Iar de vreo 4-5 ani, adăpostul a devenit singura lui casă. Nu pentru că a ales-o, ci pentru că nimeni nu l-a ales pe el. La adopții, privirile trec pe lângă el, ca și cum n-ar fi acolo. Și totuși, nu se dă bătut. Zâmbește. Aleargă. Face tumbe de bucurie când cineva îi trece pragul. Pentru că așa sunt câinii – uită. Uită durerea, singurătatea, frigul și foamea. Uită șuturile primite pe stradă, ușile închise în fața lor, privirile care îi alungă în loc să îi îmbrățișeze.
În adăpost, suflete rănite de oameni și uitate de soartă învață să spere din nou. Unii au trei picioare, alții sunt în cărucioare, unii au bandaje pe trup, alții doar în suflet. Dar pe noi ne mai au. Și pe voi, chiar și de la distanță. Iar dacă vreodată vă amintiți de ei, să știți că Franklin și ceilalți nu au uitat niciodată să iubească. Și vă vor aștepta, cu o mângâiere, o vorbă bună sau poate doar un colț de poală pe care să-și lase capul, măcar pentru o clipă de acasă.
Ajută-ne să acoperim costurile pentru îngrijirea lui Franklin
Galerie foto cu Franklin
Ajută-ne să facem o diferență!
La Asociația Casa lui Patrocle, ne dedicăm vieții salvării, îngrijirii și găsirii de locuri pline de dragoste pentru animalele nevoiașe. Fiecare donație, oricât de mică, ne ajută să oferim hrană, adăpost și îngrijiri medicale celor care nu pot vorbi pentru ei. Alătură-te misiunii noastre de a crea o lume mai bună pentru animale. Sprijinul tău salvează vieți!
Donează AcumFiecare contribuție contează. Mulțumim că ești un erou pentru animalele nevoiașe!
