Crina

Crina rătăcea dezorientată pe străzi, cu pași mărunți și speriați, purtând la gât o zgardă pe care rar o întâlnești chiar și la câinii cu stăpân. O doamnă cu suflet mare a găsit-o și, ca un om responsabil, a dus-o la veterinar. Acolo, s-a verificat dacă are microcip, dar aparatul a tăcut. O dată, de două ori, de trei ori – nimic. Crina nu dădea niciun semn că ar fi aparținut cuiva. Așa că a fost lăsată-n grija noastră, iar povestea ei a fost scrisă și împărtășită, în speranța că își va găsi un alt cămin. Însă, de îndată ce a intrat în adăpost, a început să se comporte ciudat. Se oprea brusc, ciulea urechile și, din senin, trupul ei mic tremura spasmodic. La veterinar era sănătoasă tun, nimic nu părea să-i explice comportamentul. Din pură curiozitate, am decis să-i scoatem zgarda, nu-I găseam utilitatea. În acel moment, un mic beculeț s-a aprins, iar un fior electric ne-a trecut prin mâini. Șoc! Zgarda nu era una obișnuită, ci un dispozitiv care trimitea impulsuri electrice. Se defectase și acum curenta câinele la întâmplare, fără vreun motiv. Eventual au apărut și stăpânii, au confirmat bănuiala. „Este o zgardă anti-lătrat”, au spus fără prea multă emoție. Ori de câte ori Crina îndrăznea să-și folosească glasul, un impuls electric o reducea la tăcere. Ne-au explicat că vecinii se plângeau, că primeau reproșuri și amenințări pentru lătratul câinelui. Și, ca să evite conflictele, au ales să-i frângă libertatea. Totuși, de teamă și din rușine, au hotărât să nu o mai ia înapoi. „Ne e destul de greu să trăim printre oameni. Un câine e prea mult în curte.”

Dacă Crina ar fi putut vorbi, ar fi spus din prima ce o doare. Ar fi strigat că nu e vina ei că latră, că aceasta e natura ei. Că așa cum oamenii vorbesc, și câinii au dreptul să se exprime. Dar n-a avut glas. I s-a luat printr-o invenție crudă, printr-o soluție care nu rezolvă nimic, ci doar transformă sunetul în suferință. Oare ce-ar fi fost dacă vecinii ar fi înțeles că viața într-o comunitate înseamnă acceptare? Că un cățel va lătra, o pisică va mieuna, un cocoș va cânta la fiecare răsărit? Dacă am învăța să trăim în pace unii cu alții, am fi mai fericiți. Acum, Crina caută o altă adopție. Una mai bună. Un cămin fără zgărzi, fără vecini care urăsc viața și fără chin. Un loc unde să fie iubită așa cum este: un câine cu glas, cu suflet și cu dreptul de a fi fericită.