Charlotte

Charlotte a ajuns la noi odată cu mama și frații ei, pe când era doar o făptură de câteva zile, abia venită pe lume. Un ghem cald, cu ochii lipiți. Am ținut-o în palme și în buzunarul hanoracului ca să-i oferim căldură cât mămica se îngrijea de ceilalți. Deparazitări, vaccinări, socializare – tot ce faci ca să știi că un pui crește armonios, sănătos. Dar puii cresc, iar asta e partea grea a poveștii. Dacă-s mici, șansele de a fi adoptați sunt semnificativ mai mari. Odată ce devin câini adulți, cu dimensiuni mai mari și nevoi reale, devin invizibili. Așa s-a întâmplat cu Charlotte. N-a vrut-o nimeni atunci, nu o vrea nimeni nici acum! Și pentru noi e tot mai greu. Nu putem duce la nesfârșit povara fiecărui pui care ajunge la maturitate neadoptat. Sterilizările, hrana, spațiul pe care ni-l ocupă, timpul – toate se adună, iar Charlotte a devenit încă un câine bun care stă pe tușă degeaba, la adăpost. Nu pentru că n-am vrea s-o păstrăm, ci pentru că nu putem să repetăm la infinit același cerc: salvăm pui, îi creștem ireproșabil… și rămân aici pentru totdeauna. Nu mai putem elibera spațiile pentru alți amărâți care au nevoie de ajutor. Și refuzăm masiv, oamenii se supără, noi rămânem cu inima neagră de supărare că n-am putut face mai mult. N-avem unde-I înghesui pe toți.

Charlotte nu e “specială” în sensul în care o caută oamenii. E talie medie, 40–45 cm, născută în iunie 2024. Dar e specială în sensul în care contează: blândă, așezată, crescută corect, învățată să trăiască printre oameni și alți câini. E exact ceea ce trebuie ca să fie un câine bun de adoptat. Doar că nimeni nu s-a oprit la ea. Dacă cineva ar privi măcar o dată cu atenție, ar vedea un suflet care a fost crescut cu grijă încă din primele zile și care n-a primit niciodată șansa de a trăi dincolo de gratii. Charlotte încă așteaptă prima ei căsuță. Nu primul proprietar, primul ei OM.