Asociația Casa lui Patrocle

Aurel, cățel într-un singur ochișor

aurel5

În Stroiești l-am găsit. A trăit pe lângă oameni care nu l-au vrut. A fost alungat, lovit, lăsat să-și poarte singur greutățile. La momentul preluării, rana era veche și dureroasă, iar ochiul nu a mai putut fi salvat. Medicii au intervenit atât cât s-a putut, însă decizia de a-l ușura de organul complet nefuncțional, dar deranjant, a fost cea mai benefică pentru starea lui de atunci.

În prezent, Aurel se apropie cu blândețe de oameni. Le caută prezența, ca și cum nu ei ar fi fost cei care i-au greșit. Mâinile lor calde și dezmierdările rostite cu voce joasă îl liniștesc.

Ne străduim de fiecare dată să găsim căsuțe și pentru cei care nu sunt „perfecți”. Pentru câinii cu un handicap, oricât de mic, drumul e întotdeauna mai greu, iar șansele se împuținează nedrept. Tocmai de aceea insistăm.

În afară de lipsa unui ochi, Aurel este un câine absolut normal. Se deplasează fără probleme, se adaptează ușor în orice familie vrea să îl primească.

Nu, nu are nevoie de condiții speciale. Are nevoie doar de un om care să-l vadă drept cățel întreg și să-l iubească!