Asociația Casa lui Patrocle
Poza principală Alin

Alin

Unul dintre cei mai curajoși căței din adăpost este și cel mai oropsit. Alin a avut 3 picioare rupte și coada deopotrivă. Cea din urmă și unul dintre membre i-au fost amputate, restul de 3 cu care a rămas se prezintă ca mediu de funcționalitate. Practic folosește două, din 3, dar nu avem ce să-i mai facem. Alin cunoaște cabinetele pe de rost și știe mersul lucrurilor: radiografii, operații, recuperare, ghips, medicație, perfuzii, injecții. Le visează noaptea, căci doar internat a stat o perioadă. Din iarbă, ne zâmbește timid, Alin — un puiuț pe care durerea l-a modelat, l-a înconjurat și pe care nu o merita, dar a primit-o. Ești un erou, Alin, și o să îți întâlnești alesul într-o zi!

Ajută-ne să acoperim costurile pentru îngrijirea lui Alin

Asociația Casa lui Patrocle
Asociația Casa lui Patrocle Logo

Ajută-ne să facem o diferență!

La Asociația Casa lui Patrocle, ne dedicăm vieții salvării, îngrijirii și găsirii de locuri pline de dragoste pentru animalele nevoiașe. Fiecare donație, oricât de mică, ne ajută să oferim hrană, adăpost și îngrijiri medicale celor care nu pot vorbi pentru ei. Alătură-te misiunii noastre de a crea o lume mai bună pentru animale. Sprijinul tău salvează vieți!

Fiecare contribuție contează. Mulțumim că ești un erou pentru animalele nevoiașe!

Asociația Casa lui Patrocle Logo

Redirecționează 3,5% gratuit din impozitul tău