Cu Angie ne-am ales într-o zi de noiembrie

Cu Angie ne-am ales într-o zi de noiembrie. Era unul dintre cei trei pui lăsați lângă adăpostul nostru, fără timp de protest sau acomodare. Unul dintre ei nu a supraviețuit. A fost lovit de o mașină și l-am găsit a doua zi, mort. Pierderea aceea a plutit multă vreme peste noi. Într-o noapte oarecare o viață s-a stins pentru totdeauna.

Pe Angie și pe sora ei le-am pus la loc de siguranță. Erau temătoare amândouă, li se citea frica în ochii care căutau mereu scăparea. Nu știau cine suntem și nici dacă urmează să le facem bine sau rău. S-au resemnat, în cele din urmă, când au constatat că nu au unde să fugă și au așteptat să vadă ce le rezervă viitorul.

Amândouă s-au îmbolnăvit de parvoviroză. Una de la alta s-au molipsit, c-așa se întâmplă când n-ai spații de carantină pentru cei proaspăt intrați în adăpost, până la vaccinarea completă.

A luptat, cu toată ființa ei. A răzbit virusul. A fost mai puternică voința ei decât boala.

Îi căutăm o casă. Poate singură, poate alături de surioara ei. Oriunde există liniște, răbdare, acela e un loc sigur în care vrem s-ajungă.