El este Benji, are 8 ani de adăpost.

Opt ierni, opt veri, mii de dimineți în care poarta s-a deschis pentru alții și s-a închis la loc pentru el. Dacă există ceva care doare mai tare decât timpul, e felul în care te privește un câine care a înțeles că nu mai e ales.

Benji își alege oamenii cu prudența celor care au pierdut mult și nu-și permit să mai piardă încă o dată. Stă, observă, apoi își pune botul pe lăbuțe. Și așteaptă. Din nou.

Ca el sunt mulți. Câini bătrâni, retrași, greu de adoptat. Unii nu mai acceptă mângâieri. Alții nu mai știu ce să facă cu ele. Pentru noi sunt o responsabilitate pe termen lung.

Îi ținem. Îi hrănim. Îi deparazităm. Îi ducem la veterinar. Lună de lună. An de an. Fără promisiunea unei case, dar cu datoria de a nu-i abandona încă o dată.

Pentru ei cerem ajutor. Pentru Benji și ceilalți bătrâni care nu vor mai pleca din adăpost, dar care merită să trăiască demn, liniștiți, fără lipsuri.