Miranda nu ocupă mult spațiu. Nici fizic, nici sonor, dar își face un loc în inimile calde!

Stă într-un colț de adăpost și-și așteaptă rândul la adopție, fără să deranjeze, cu privirea aceea caldă care nu cere explicații. Câinele acesta nu s-a înrăit de la atâta așteptare, ci s-a modelat în blândețe și răbdare.

A ajuns la noi dintr-o întâmplare, avea semne clare pe trup că nu de mult fătase, dar puiuții erau de negăsit. Nu știm unde i-a pierdut sau cine i-a aruncat, ce s-a ales de ei și pe ce mâini au nimerit. A rămas doar ea, cu o bunătate intactă pe care lumea n-a reușit s-o strivească definitiv.

Miranda primește fiecare atingere cu liniște, în pace. Nu se repede la gard, nu concurează cu ceilalți căței și nu se impune cu prezența când se apropie ora mesei și venim în fața țarcului cu ceva bun, care miroase bine. Privește de la distanță, așteaptă cumințică și acceptă orice i se oferă, indiferent că-i vorba despre o mângâiere sau o recompensă gustoasă. Ar înflori tare frumos într-o casă, dar pretențiile oamenilor care vor să adopte pur și simplu o lasă să se consume, într-un adăpost cu pereți reci și ostili.

În lipsa adopțiilor realizate cu cap, rămânem blocați atât financiar, cât și la nivel de activitate, pentru că nu avem cum să preluăm mai mult și mai mult. Iar câinii ca Miranda rămân prea mult timp invizibili.