Nicusor

Nicușor a fost găsit într-o scenă greu de cuprins cu mintea. O mașină înainta pe teren pietruit, iar sub ea se târa un trup subțiat de foame și epuizare, strâns într-un cablu care îi tăia respirația. Jandarmii l-au oprit din drumul spre moarte și l-au adus, în sfârșit, în siguranță. Când a ajuns la noi, abia dacă mai era prezent. Slăbit, stors de puteri, cu ochii pierduți ca și când lumea lui se terminase deja. Radiografiile au arătat că nu are oase rupte, dar prea puțin conta lucrul acesta, căci mușchii nu-l mai ascultau, iar corpul îi tremura sub greutatea fricii adunate cine știe cât timp.

L-am pus pe picioare încet, cu tratament de lungă durată și mâini care au vrut să-l reasambleze bucată cu bucată. L-am curățat de praf, dar și de o parte din spaima care-l ținea blocat. Unele răni se închid, altele doar se mai domolesc. Astăzi, în țarcul lui, Nicușor începe a da din coadă. Scurt, nesigur, ca un „poate” spus în șoaptă. E semnul că încearcă să revină la viață și că, într-un fel care ne sfâșie inimile, el ne iartă deja.