Yetti

Pe culmile aspre ale Munților Rodnei, din pasul Tarnița, Puzdra, soarta ne-a condus pașii către un suflet care părea pierdut. Un cățel slab, cu picioarele strâmbe, semn al unei copilării marcate de rahitism, stătea în bătaia vântului, cu ochii mari și triști. Era Yeti. În acea clipă, am știut că el are nevoie de o șansă, iar noi aveam să-i fim sprijin. În ochii lui adânci se citea o poveste a suferinței, dar distingeam și o fărâmă de speranță. Cu fiecare pas șovăielnic, părea că spune: „Luptați pentru mine, și eu voi lupta alături de voi.” L-am luat de pe munte și l-am dus direct în mâinile medicilor care, cu grijă și pricepere, au început să îi vindece nu doar trupul, ci și sufletul. Diagnosticul nu era ușor de purtat: tratament de lungă durată pentru oasele fragile și deformate. Dar Yeti, micul luptător, nu a dat niciun pas înapoi. Cu fiecare zi de recuperare, își demonstra curajul. Încet, încet, picioarele lui s-au îndreptat, iar tristețea din ochi s-a transformat în lumină. L-am văzut crescând, zi după zi. Astăzi,

Yeti este cel mai mare câine din adăpostul nostru. Impunător, frumos, cu blana neagră strălucind în razele jucăușe ale soarelui, își poartă cu mândrie povestea de viață. A devenit un ciobănesc demn de admirat, nu doar prin statură, ci și prin forța sufletului său. Privindu-l, nimeni n-ar crede că odată a fost acel pui firav și amărât, găsit în vârf de munte. Dar noi știm. Știm că din acea zi, Yeti a început a renaște. Și așa cum păsările Phoenix se ridică din cenușă, tot așa și Yeti s-a ridicat din propria durere, fiind simbol al speranței pentru cei care și-au pierdut încrederea în miracole și-n lume.